STEFAN IORDACHE

Cadru didactic universitar la facultatea de Geografie a Universitatii din Bucuresti si mediator autorizat in cadrul Consiliului de mediere din Romania.

Il puteti urmari pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/stefan.iordache.mediator

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

“MĂRTURISIRE
Cuvintele şi femeile cele mai frumoase izvorăsc din tăcere. Sunt îndrăgostit de tăceri, de femei, ca şi de cuvinte. Iubesc. Şi eu, mai ales când iubesc, privesc mereu curios spre inima femeii. Până să ajung acolo, fie şi cu imaginaţia, m-am rătăcit în ochii lor povestioşi, pe buzele lor adesea seducător de mari, în mâinile lor magic-binecuvântate şi, mai ales, pe frunţile femeilor. Mai ales pe frunţile lor şi mai ales din curiozitate. Pentru că norocul, şi mai ales norocul în dragoste, nu ţi-l poate face nimeni cadou. Paradoxal, toţi iubim şi toţi spunem că iubim însă nu am văzut încă nicio femeie să-şi facă un tatuaj pe frunte cu “iubesc” sau “iubesc pe…”, deşi le urmăresc atent transformările; deduc că un pic de teamă explicabilă a efemerului asumat tot există în acest negest, altfel incredibil pentru orice bărbat însă atât de firesc pentru o femeie…
Iubesc. Am iubit. Categoric voi iubi. Bărbaţii adevăraţi iubesc pe Dumnezeu, îşi iubesc mamele (părinţii), copiii, soţiile, partenerele şi, chiar având încotro, patimile. Din fericire, eu nu fac excepţie. Iubesc femeia, am faţă de ea — faţă de dragostea ei, de damblalele, de detaliile ei formoase (sic!), de nemulţumirile ei moftoase (sic!), de compasiunea, de empatia şi de afecţiunea ei delicată pe care o simt uneori infinită — o dependenţă sănătoasă pe care, iar din fericire cred, nici eu nu o înţeleg în totalitate. Deşi încă mai încerc.
Am citit undeva sau poate doar am visat că toţi îngerii sunt femei şi am multe motive să cred că acesta este un adevăr. Dacă am intra în psihologia algebrico-filozofică a îngerilor ne-ar fi lesne a înţelege că doi plus doi pot să facă uşor chiar un pic mai mult decât vreo câteva zecimale neinsignifiante peste valoarea lui treisprezece. Pentru că cifrele, ca şi unele sentimente, nu le par unor îngeri pe care i-am cunoscut altceva decât nişte biete terestre convenţii. În faţa femeii, în faţa surprinzoşeniei ei, întotdeauna m-am simţit mereu important, chiar şi pentru situaţiile în care şenilele norului personal al culpabilităţii m-au făcut să mă simt câteodată faţa de ea ca un fir de funingine pe o coală de hârtie imensă cât impecabilitatea raiului, ca un rege peste un regat de aburi sau ca nişte parazăpezi dintr-un câmp pe care nu a nins niciodată. Tolănită numai când vrea ea în propriul mister, femeia este pentru mine iubire, miracol, deci nu mai trebuie explicată, ci doar înţeleasă, şi este, repet, patimă dorită şi necesară. Dorindu-şi atât de mult să nu fie părăsită, orice aventură în lumea ei începe ca un exil necesar-favorit şi, dacă se termină, se termină ca o invazie niciodată iertată!
Am iubit şi iubesc şi voi iubi. Îmi este necesară starea aceasta ca zâmbetul fericit al femeii tot anul, ca aerul grădinii de la Crâng primăvara, ca dimineţile de sâmbătă tot anul, ca răsăritul în fiecare dimineaţă. Ca la cea mai sinceră spovadă am spus şi mai să spun: “…şi te mai rog, Doamne, oriunde femeia o întâlneşti, ca să ne fie amândurora bine, te implor, fă, Doamne, tot ce ce vei vrea, împrumută-mi mie toată neîncrederea ta, însă te rog, te implor, pe ea n-o subestima!”
Acest volum — cam prea serios pe alocuri, alteori enervant de poznaş — sper că este o dovadă vie, un cec în alb, pentru toate femeile care ştiu să iubească şi să se facă firesc iubite. Îmi doresc să provoace emoţie, zâmbet şi încredere. Şi, vorba cuiva drag mie, să producă forţă pentru a străbate şi sensibilitate pentru a păstra. Acest volum, scris mai mult în joacă şi prea puţin — pentru pretenţiile lui — în serios, este pentru femeile şi bărbaţii care înţeleg că iubirea, ca să reziste, are nevoie de multe fapte şi de cuvinte biunivoce; el este pentru mine o dovadă fermă că orice mi s-ar întâmpla, din iubire nu mai pot — chit că niciodată nici măcar nu aş vrea — vreodată, bărbăteşte sau mişeleşte, să demisionez.
Fiind atât de multe şi de mulţi cei cărora ar trebui să le dedic şi această carte, aleg să mulţumesc din nou pentru tot lui Dumnezeu. Pentru poveştile zăpăcificante de iubire şi viaţă, de ură, pasiune şi fantezie, de frenezie şi de sublim, de amar perfect şi cioturi de ridicol pe care, în infinita bunătate, mi le-a făcut întotdeauna neaşteptat cadou. Spun mulţumesc şi mult noroc celor care îşi fac timp să mă citească. Mult noroc în toate. Mai ales în dragoste! Să vă trăiască cei dragi şi pofta de lectură!
Indiferent cum îmi vor fi cuvintele, cât de rare sau dese îmi vor fi tăcerile, e ceva ce ştiu cu certitudine: am iubit, iubesc şi voi iubi. Sunt îndrăgostit de cuvinte precum sunt îndrăgostit de femei. Am iubit şi iubesc şi voi iubi. Femeile şi cuvintele cele mai frumoase chiar izvorăsc din tăcere…”
Ştefan Iordache
(prefaţa autorului la volumul “Schelă Pentru Un Sărut”)

Volumul ZEAMA DE LIRIC

autor ilustratie coperta: Visan Madalina